Nov 4, 2011

Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani


 

 

Preşedintele României Traian Băsescu împlineşte, vineri, 4 noiembrie, 60 de ani. Ca de obicei, preşedintele îşi va petrece ziua alături de familie, de soţia sa, Maria, şi cele două fiice, Elena şi Ioana, scrieromanialibera.ro.

 

 

Pe lângă urările celor trei femei din familia sa, şeful statului a fost felicitat încă de ieri şi de o necunoscută, care s-a declarat o admiratoare a sa. Femeia a venit la Vila Lac 1, din Snagov, unde preşedintele sărbătorea cu parlamentarii PDL, şi i-a adus cadou o sticlă cu whisky.

-
-
La Vila Lac, preşedintele s-a întâlnit cu parlamentarii PDL, UNPR şi ai minorităţilor naţionale. Grupul deputaţilor PDL i-a oferit preşedintelui Traian Băsescu un tablou reprezentând Portul Anvers. De asemenea, preşedintele României a oferit, joi seară, înainte de a se întâlni cu delegaţia FMI, câte o cupă cu şampanie şi o felie de tort jurnaliştilor acreditaţi la Preşedinţie.
-
-
-
Preşedintele Traian Băsescu a susţine că atunci când era ministru al Transporturilor, la 40 de ani, susţinea că cei bătrâni, de peste 50 de ani, trebuie restructuraţi, acum însă, când el însuşi împlineşte 60 de ani se pare că s-a răzgândit.  Declaraţia a fost făcută râzând, după ce un ziarist a remarcat că şeful statului face o vârsta "rotundă". "Atunci aveam 39-40 de ani şi trebuia să fac restructurări. Am spus atunci să îi restructureze pe cei bătrâni, de peste 50 de ani. Acum însă...", a spus Traian Băsescu, citat de adevarul.ro.
-
-
-
ARENA precizează că Traian Băsescu s-a născut la 4 noiembrie 1951, Basarabi, azi Murfatlar, județul Constanța. Până în decembrie 2004 a fost liderul Partidului Democrat. Între 2000 și 2004 a fost primar al Bucureștiului. În 2004 a candidat pentru președinție din partea Alianței D.A. (PNL-PD), câștigând alegerile și devenind președinte al României. În 2009 a candidat din nou pentru președinție din partea PD-L, câștigând alegerile și rămânând în funcția de președinte. Conform datelor publicate în presă, Traian Băsescu a primit majoritatea voturilor (115 831 din 146 876) cetățenilor români din diaspora și Republica Moldova, care au reprezentat aproximativ 0,60% din numărul voturilor totale valabil exprimate.

-

Anastasia Rotaru

-

-

Sursa: www.arena.md

-



facebook