O nouă rundă de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean începe astăzi în Dublin
O nouă rundă de negocieri oficiale în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean începe, marți, 28 februarie, în capitala Irlandei, Dublin.
Chişinăul speră că părţile vor conveni asupra principiilor de negociere şi vor ajunge la un consens în privinţa agendei, care trebuie să conțină inclusiv chestiuni ce ţin de viitorul statut al regiunii transnistrene.
Problema schimbării formulei trupelor de pace dintr-o misiune militară în una civilă nu va fi discutată în cadrul acestei reuniuni, potrivit Vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, pentru că atât Tiraspolul cât şi Moscova au exprimat rezerve.
Negocierile oficiale în formatul 5+2, din care fac parte Chișinăul, Tiraspolul, OSCE, Rusia și Ucraina, iar ca observatori Statele Unite și Uniunea Europeană, au fost reluate la sfârşitul lunii noiembrie 2011, la Vilnius, după o pauză de aproape şase ani.
Sursa: www.arena.md