Sep 29, 2010

Peste 2000 de persoane vor beneficia de indemnizaţii unice din partea statului pentru locuinţe


pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi. Indemnizaţiile vor fi acordate persoanelor care deja deţin scrisori de garanţie, eliberate de către autorităţile publice locale pînă la data de 1 ianuarie 2010, transmite MOLDPRES. 

Alexandru Cimbriciuc, deputat PLDM, a menţionat astăzi, la o conferinţă de presă, că de aceste indemnizaţii vor beneficia persoanele şi membrii familiilor celor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl, veteranii războiului din Afganistan şi ai celui de-al doilea război mondial, participanţii la luptele pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova din anul 1992, precum şi victimele represiunilor politice. 

Pentru a beneficia de indemnizaţiile respective, beneficiarii urmează să depună o cerere şi să anexeze copia buletinului de identitate şi a scrisorii de garanţie comisiei special create la nivelul autorităţilor publice raionale şi municipale. Mărimea indemnizaţiei unice corespunde cu suma indicată în scrisoarea de garanţie şi urmează să fie acoperită din buget. 

Potrivit lui Tudor Deliu, deputat PLDM, persoanele care nu au obţinut anterior credite preferenţiale pentru spaţiu locativ vor putea beneficia de dreptul la indemnizaţii după finalizarea procesului de acordare a indemnizaţiilor respective beneficiarilor de scrisori de garanţie, în modul care, ulterior, va fi aprobat de Guvern. 

Indemnizaţiile vor fi acordate în baza unei hotărîri de Guvern, care a intrat în vigoare la 17 septembrie curent şi care va substitui vechiul sistem de acordare a creditelor preferenţiale pentru unele categorii de populaţie. Pentru realizarea acestei hotarîri, în bugetul de stat pentru anul 2010 sînt prevăzute 23,5 milioane de lei, notează MOLDPRES.

www.moldpres.md


facebook