Oct 12, 2010

Corupţia în vizorul jurnaliştilor de investigaţie


ce va avea loc în perioada 21-23 octombrie 2010, la Chişinău. 

Instruirea are ca scop consolidarea abilităţilor jurnaliştilor de a mediatiza subiectele despre corupţie şi de a îmbunătăţi calitatea materialelor de investigaţie publicate în mass-media din Moldova.

La training vor fi abordate o serie de subiecte, printre care:

- modalităţi de mediatizare a cazurilor de corupţie

- depistarea, evaluarea şi verificarea surselor

- documentele şi bazele de date ca surse de informare

- gestionarea relaţiei jurnalist-sursă

Seminarul va fi moderat de trainerul bulgar Alexenia Dimitrova şi un co-trainer din Republica Moldova. Alexenia Dimitrova este autoarea a peste 4000 de materiale de investigaţie publicate în mass-media din Bulgaria, Rusia, SUA, Croaţia, Marea Britanie şi deţinătoare a celui mai prestigios premiu pentru jurnaliştii de investigaţie din Bulgaria.

La  programul de instruire se pot înscrie jurnaliştii care au experienţă în scrierea materialelor de investigaţie de cel puţin 3 ani. Doritorii de a se înscrie la training sunt rugaţi să depună CV-ul până la 15 octombrie, curent, la adresa CJI, str. Sciusev 53, Chişinău. CV-ul poate fi trimis şi la adresa de e-mail: coordonator@ijc.md sau fax: (022) 22 66 81. Informaţii suplimentare la tel. (022) 21 36 52, 22 75 39. Persoana de contact: Cristina Bobârcă, coordonator de programe CJI.

Programul de instruire este organizat în cadrul proiectului „Fortificarea capacităţilor mass-media de a reflecta subiectele de interes public”, cu suportul financiar al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova în cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului, implementat în parteneriat cu Centrul Media de la Tiraspol şi Centrul pentru Dezvoltare Media, din Sofia, Bulgaria.



Cristina Bobarca,

Program Coordinator

Independent Journalism Center

53 Sciusev Str.

2012, Chisinau

Republic of Moldova

phone (373 22) 213652, 227539

fax   (373 22) 226681                  mailto:coordonator@ijc.md


facebook