Oct 31, 2014

Cerere de oferte pentru achiziționarea/elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate


 
Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.
 
Context
În perioada 24 septembrie 2014 - 23 septembrie 2015 Asociația Promo-LEX desfășoară Programul pentru Consolidarea Alegerilor Transparente în Moldova. Programul prevede activități de educație electorală și campanii „Mergi la Vot”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-14-00005.
 
Scopul anunțului este identificarea și selectarea unei sau mai multor oferte comerciale pentru elaborarea materialelor de vizibilitate în cadrul activităților de educație electorală și campaniilor ”Mergi la Vot!”.
 
CAIET DE SARCINI:
 
Tricouri
  • Tip tricou: standard
  • Tip material: bumbac
  • Culoare tricou: posibil alb, gri sau indigo
  • Culori imprimare slogan: 1+ 0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Tip slogan: brodat (față-verso)
  • Mărimi: 38-40; 40-42, 44-46 și 48-50
  • Nr. unități/mărime: 35 buc/38-40; 240 buc/40-42; 215buc/44-46; 210buc/48-50
  • Total unități: 700
 
Hanorace
  • Tip material: bumbac
  • Descriere: mâneci lungi, cu glugă, cu buzunare și fără fermuar
  • Culoare hanorac: (posibil: alb, gri sau indigo)
  • Culori imprimare slogan: 1+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Tip slogan: brodat (față-verso)
  • Mărimi: 36-38; 38-40; 40-42; 44-46; 48-50.
  • Nr. unități/mărime: 35buc/36-38, 48buc/38-40, 220buc/40-42, 227buc/44-46, 220buc/48-50
  • Total unități: 750
 
Torbe
  • Tip material: pânză
  • Culoare material: negru
  • Culori imprimare slogan: 2+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Dimensiuni: 360x400mm
  • Nr. unități: 750
 
Chipiuri
  • Culoare chipiu: alb
  • Culori imprimare slogan: 1+ 0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Tip material: bumbac
  • Nr. unități: 650
 
Brelocuri
  • Dimensiuni: 3x4cm
  • Tip material: fier/plastic
  • Forma: dreptunghiulară
  • Culori imprimare slogan: 1+0  (textul va fi transmis ulterior)
  • Culoare fundal text: negru
  • Nr unități: 1000
 
Căni
  • Tip material: ceramică
  • Volum:350 ml
  • Culoare: alb
  • Culori imprimare slogan: 1 +0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Nr. unități:1000
 
Bannere
  • Tip banner: Roll Up
  • Dimensiuni:1,50 x 1,20
  • Culori imprimare slogan: 2+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Culori fundal: 2+0  
  • Nr. unități: 23
 
Pixuri cu logo
  • Culoare pix: alb
  • Culoare cerneală: albastră
  • Culori imprimare slogan: 1+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Tip material: plastic
  • Tip pix: cu clips
  • Nr. unități: 3000
 
Carnete
  • Dimensiuni: A5
  • Nr. foi: 100 file
  • Culoare copertă: alb
  • Nr. unități: 1500
 
Suporturi (pentru pahare)
  • Dimensiuni: 8x8cm
  • Forma: pătrat
  • Culoare fundal: 2+0
  • Material: carton presat
  • Culori imprimare slogan: 2+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Nr. unități: 500
 
Postere
  • Dimensiuni: A3
  • Culori imprimare: policolor + 0
  • Tip hârtie: lucioasă
  • Densitate hârtie: 160g
  • Nr. unități: 500
 
Flyere
  • Dimensiuni: A6 (față-verso)
  • Culori imprimare: policolor + policolor
  • Tip hârtie: 80 sau 100 g
  • Nr. unități: 6000
 
Pliante
  • Dimensiuni: A4 (pliat în 3)
  • Culori imprimare: Policolor + policolor
  • Tip hârtie: 80 sau 100 g
  • Nr. unități: 6000
 
Stickere dreptunghiulare
  • Imprimare: logo + mesaj
  • Forma: dreptunghiulara
  • Dimensiuni: 12x12cm
  • Culori fundal: 2+0
  • Culori imprimare slogan: 2+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Nr. unități: 1000
 
Stickere rotunde
  • Imprimare: logo + mesaj
  • Forma: rotundă
  • Dimensiuni: diametrul 5-7cm
  • Culori fundal: 2+0
  • Culori imprimare slogan: 2+0 (textul va fi transmis ulterior)
  • Nr. unități: 1000
 
Calendare 2015
  • Dimensiuni: A3
  • Culori imprimare: policolor + 0
  • Tip hârtie: lucioasă
  • Densitate hârtie: 160g
  • Nr. unități: 1000
 
Cerințe față de candidați:
  • Experiență în elaborarea materialelor de vizibilitate
  • Abilitatea de a lucra în termeni de timp restrânși
 
Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţii:
  • Certificatul de înregistrare al companiei/Licența
  • Oferta comercială va include preţul pentru fiecare tip de material de vizibilitate indicat mai sus în MDL. Oferta trebuie să includă prețul  la cota TVA 0% (proiectul este scutit de TVA, Asociația Promo-LEX va oferi toate documentele confirmătoare în acest sens)
  • Mostre/portofoliu materiale de vizibilitate similare realizate anterior
  • Minim 2 referințe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse)
 
Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:
  • Datele de contact ale ofertantului
  • Numele persoanei de contact
  • Date bancare
  • Semnătura persoanei autorizate
  • Ștampila umedă a ofertantului
 
Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa olga_manole@promolex.md cu mențiunea “Ofertă comercială pentru achiziționarea /
elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate”.
 
Criterii de selecție a ofertantului:
  • Experienţa ofertantului: prezență pe piață, clienţi fideli/referinţe
  • Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate
 
Termenul limită de depunere a dosarelor de aplicare este: 4 noiembrie 2014, ora locală 18:00.
Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.
*Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.
 
Pentru informații suplimentare:
Olga Manole
Coordonator de Program
Asociația Promo-LEX
Tel:  (022) 449626, 069177101
E-mail: olga_manole@promolex.md
 
Sursa: promolex.md


facebook