Europa Liberă: Aşadar, Consiliul pe care îl reprezentaţi a difuzat un comunicat în care citim ceea ce ar putea fi înţelese ca acuzaţii destul de tăioase la adresa Ministerului Sănătăţii în privinţa modului cum tratează nişte abuzuri asupra persoanelor cu dezabilităţi mintale sau, mai exact, cum tratează nişte recomandări de eliminare a maltratării în acest caz. De fapt, despre ce este vorba?

Doina Ioana Străisteanu: „La Consiliu nediscriminare noi am primit o plângere de la mama unui pacient, ea fiind şi tutorele lui, cu privire la refuzul de acomodare rezonabilă a fiului ei care are dezabilitate mintală şi se află în spitalul de psihiatrie a oraşului Codru. La examinarea acestei plângeri, noi am audiat inclusiv alţi pacienţi invitaţi de petiţionară să depună mărturie în cadrul procedurii la Consiliu. Ceilalţi pacienţi nu sunt declaraţi incapabili, adică nu sunt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu printr-o procedură judecătorească, dar sunt pacienţi ai Spitalului clinic de psihiatrie.

Într-un final am dat o decizie, la un 11 aprilie 2014, în care am recomandat Spitalului de psihiatrie din oraşul Codrul să ia toate măsurile necesare pentru a exclude  barierele cu care se întâlnesc persoanele cu dezabilităţi mintale şi intelectuale, pacienţi ai spitalului. Ei, însă, au contestat această decizie în judecată. Li s-a alăturat Ministerul Sănătăţii, căruia noi nu i-am formulat recomandări, dar a contestat şi Ministerul această decizie.

Acum, la şedinţa trecută, din care cauză am şi dat acest comunicat de presă, reprezentantul Ministerului Sănătăţii, dl Şveţ, insista să explice că pacienţii spitalului de psihiatrie, pentru că au dezabilităţi mintale şi intelectuale, nu pot spune adevărul şi respectiv, nu pot fi crezuţi atunci când vorbesc despre maltratări în spital.”

Europa Liberă: Despre ce bariere totuşi este vorba, ce li se întâmplă acestor pacienţi?

Doina Ioana Străisteanu: „Deci, sunt diferite bariere. Pentru persoane cu dezabilităţi şi fizice şi intelectuale, vorbim despre acomodare fizică: aceleaşi rampe, aceleaşi ascensoare. Pentru persoane cu dezabilităţi intelectuale, mintale, care stau la tratament, noi vorbim despre acces la aer liber, plimbări (pentru că stau izolaţi după două uşi încuiate), asistenţă personală când îşi fac igiena zilnică şi asta este exact situaţia pacientului despre care vorbea mama sa. Plus la asta, acomodarea în tratamentul medical, în sensul că ei trebuie să observe modificări în organism atunci când, din cauza psihotropilor, apar alte îmbolnăviri somatice la pacienţi, să prevină bătăile dintre pacienţi, să prevină abuzurile faţă de pacienţi din partea personalului - deci o multitudine de aspecte care într-un final astăzi dau imaginea negativă a serviciilor de sănătate mintală pentru pacienţi în spitalele de psihiatrie.”

Europa Liberă: Ce are, de fapt, în vedere Ministerul când arată că „persoanele cu dezabilităţi intelectuale şi mintale sunt incapabile să spună adevărul”, în special când se plâng, cum spune comunicatul, că sunt supuşi în spitalul clinic de psihiatrie din or. Codru unor rele tratamente?

Doina Ioana Străisteanu: „Exact. Deci, noi am purces la examinarea unei plângeri în care se vorbea despre refuzul la acomodarea rezonabilă. Noi nu suntem Procuratură, noi nu am primit nicio plângere despre maltratări. Dar în cadrul audierilor  martorii chemaţi de petiţionară, adică alţi pacienţi ai spitalului de psihiatrie, ne-au povestit inclusiv despre bătăi, abuzuri şi alte chestii pe care noi le-am transferat Procuraturii Generale să le examineze, dacă este sau nu vreo componenţă de infracţiune.

Acum, însă, în şedinţa de judecată reprezentantul Ministerului Sănătăţii a declarat că noi nu am responsabilizat aceşti martori, pentru că ei sunt cu dezabilităţi intelectuale şi mintale şi nu pot spune adevărul, şi a dat de înţeles că el ar dori să îi atragă la răspundere pentru mărturiile depuse, dar nu poate. La rândul său, Procuratura, după o verificare, a încetat urmărirea penală asupra alegaţiilor de maltratare, iarăşi făcând referire la faptul că aceşti pacienţi au refuzat să treacă expertiza psihiatrică la acelaşi spital, la aceiaşi medici despre care ei vorbesc că susţin maltratările în spitalul de psihiatrie.

Noi, Consiliul Nediscriminare, cu un ansamblu de Convenţii Internaţionale care vin să protejeze persoane cu dezabilităţi, suntem într-o mare nedumerire, pentru că rămân drepturile scrise pe hârtie. Un om cu dezabilităţi intelectuale şi mintale realmente nu-şi poate apăra niciun drept, el a devenit atât de vulnerabil  că dacă i se întâmplă un rău pe stradă, în familie sau în spitalul de psihiatrie, nu-l crede nimeni. Reiese că Consiliul Nediscriminare le dă crezare şi încearcă într-un fel să se uite sub toate aspectele, evident că nu ne axăm doar pe mărturiile pacienţilor, dar ele sunt uşor colaborate cu toate celelalte fapte. Te duci şi faci o cercetare la faţa locului  în spital şi îţi dai seama că unele lucruri sunt într-adevăr  cum le descrie pacientul.”

Europa Liberă: Dna Străisteanu, iată că şi convenţiile la care şi Republica Moldova face parte ar putea oferi o anume protejare acestor oameni. În comunicatul Consiliului, altminteri, se face referire la obligaţii ale Republicii Moldova, asumate la ratificarea Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu dezabilităţi, ratificare produsă încă în anul 2010. Ce spune acea convenţie în linii mari şi cum se explică faptul că Ministerul parcă ar ignorao? Sunt interpretări diferite a acestor documente internaţionale de către Minister şi celelalte organizaţii?  

Doina Ioana Străisteanu: „De asta şi există o Convenţie a Naţiunilor Unite pentru persoanele cu dezabilităţi. Ea vine să întărească o dată în plus protecţia pentru aceste persoane, recunoscând că ei sunt extrem de vulnerabili şi supuşi diferitor forme de discriminare şi limitări ale drepturilor. Dacă vorbim despre capacitatea de exerciţiu, Convenţia foarte clar spune că noi, ca stat, nu avem dreptul să le negăm şi, respectiv, să le refuzăm în capacitate de exerciţiu.

Dacă se întâmplă ca persoana să nu-şi poate dirija anumite acţiuni din cauza stării sănătăţii, pe acea perioadă, noi trebuie să îi oferim asistenţă. Nu s-a demonstrat încă că pe întreaga perioada a vieţii sale, o persoană, de exemplu cu retard sau cu schizofrenie, nu-şi poate dirija nici într-o zi din viaţa sa imediat după diagnoză, acţiunile sale, asta nu este adevărat. De aceea în Convenţie se spune - noi respectăm şi asigurăm capacitatea de exerciţiu, iar în momentele în care persona nu-şi poate fi singur de ajutor, noi trebuie să îi oferim această asistenţă.”

Interviul integral îl accesați aici.

Sursa text și foto: europalibera.org