Dec 29, 2014

Deputaţii au fost uraţi de societatea civilă


 
Noii deputaţi au fost întâmpinaţi, înainte de şedinţa de constituire a Parlamentului, de către reprezentanţii societăţii civile. Parlamentarii au fost uraţi de către aceştia, iar prin urătură li s-a adus aminte despre proiectele de legi rămase restante, dar şi despre situaţia la Banca de Economii, despre înstrăinarea Aeroportului Internaţional Chişinău.

„Am venit să vă urăm, poate vă şi criticăm, dar mai mult să vă-ndemnăm, funcţional Parlament s-avem. Şi-am mai vrea să întrebăm. Ce s-a întâmplat cu BEM? Banca de Economii, azi a cui mai e? Mai ştii? Oare cine şi-a-nsuşit-o? Oare cine a golit-o? Cine de ea s-a folosit rămânând nepedepsit?” – aşa au urat membrii Consiliului ONG-urilor, ai Consiliului Naţional pentru Participare, ai Coaliţiei Voluntariat şi altor reţele de ONG-uri.

Reprezentaţii societăţii civile au mai amintit despre faptul că femeile nu sunt promovate suficient, menţionând că legea trebuie respectată dacă a fost adoptată. De asemenea, societatea civilă a menţionat necesitatea adoptării pachetului de legi antitutun, dar şi altele.

Directorul executiv al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, Alexei Buzu, a comunicat că urmează şi alte acţiuni pentru a-i face pe parlamentari mai responsabili decât au fost în legislatura precedentă.

Societatea civilă are aşteptări şi de la opoziţie, ca aceasta să susţină proiectele de legi de importantă naţională, dar şi să reacţioneze când guvernarea va devia de la obiectivele stabilite.
 
 
 
Sursa text și foto: ipn.md


facebook