Jan 19, 2015

Atelierul practic ”Drepturile omului și discriminarea în agenda media din Republica Moldova” pentru reprezentanții mass media regionale


 
Asociația obștească ”Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului” (CIDO) invită reprezentanții mass media regionale să ia parte la atelierul practic ”Drepturile omului și discriminarea în agenda media din Republica Moldova”, care va avea loc sîmbătă, pe data de 24 ianuarie 2015, la Chișinău.
 
În cadrul atelierului practic jurnalista Natalia Ghilașcu, va împărtăși experiența practică de realizare a investigațiilor și reportajelor jurnalistice în domeniul drepturilor omului și discriminării, de realizare a emisiunilor TV consacrate drepturilor omului și discriminării, de realizare a documentarelor video și filmărilor cu camera ascunsă, dar și de promovare a produselor mass media prin Internet.
 
Natalia Ghilașcu este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din Republica Moldova, specializată în domeniul drepturilor omului și nediscriminării, cu experiența de lucru de peste 5 ani. Natalia este premianta ONU Moldova pentru reflectarea activă a drepturilor omului prin mijloace mass media. 
 
La fel în cadrul evenimentului CIDO va disemina participanților mai multe colecții de informații privind situația drepturilor omului și discriminării în Republica Moldova, care pot fi puse la baza realizării produselor mediatice în mass media regionale.
 
În cadrul atelierului se vor discuta oportunități de colaborare între mass media regionale și organizații din Chișinău, inclusiv prin proiecte și programe comune finanțate prin granturi.  
         
Persoanele interesate și instituții mass media regionale sunt invitate să aplice pentru participare pînă pe data de 20 ianuarie 2015 la e-mail confirmare@cido.org.md cu informații succinte despre aplicant. Costurile participării vor fi acoperite de organizatori.  


 
 


facebook