Jan 22, 2015

Galia Sava: Revenind acasă migranţii ar schimba radical societatea din Moldova


 
 
După ce a muncit mai bine de şapte ani în calitate de contabil în Republica Moldova, moldoveanca Galia Sava a hotărât să îşi încerce norocul în Italia, în speranţa unui trai mai bun. Astfel, după ce a studiat la Roma la Institutul Tehnic Comercial „Leonardo Da Vinci”, s-a înarmat cu mult curaj şi a lansat o afacere care oferă consultanţă şi servicii legate de asistenţa fiscală familiară migranţilor din Italia. Despre povestea ei de succes protagonista a povestit în interviul oferit pentru trm.md.
 
„Drumul parcurs de mine a fost dificil și anevoios. Am ajuns în Italia timp de o lună. Am mers pe jos munții din Bulgaria și Grecia, am muncit la biserica catolică din Sarcedo-Vicenza, apoi m-am transferat la Roma. Aici am fost nevoită să lucrez ilegal, nu aveam permis de ședere, care am reușit să îl obțin după o perioadă de doi ani.

Acest act mi-a oferit posibilitatea să mă înscriu la Institutul Tehnic Comercial pentru a cunoaște termenii economici, juridici, tehnici și politici în limba italiană și a obține o diplomă de studii în Italia. Astfel am reușit sa fac un parcurs academic mai rapid, promovând într-un timp restrâns examenele prevăzute pentru anii următori”, a împărtășit Galia Sava.

La început s-a angajat în bază de voluntariat în cadrul unui centru de asistență fiscală pentru imigranți, ca mai apoi, experiența acumulată să o transpună în propria afacere. Fiind mai mult o ocupație de suflet, Galia Sava oferă diverse consultații de care au nevoie, atât conaționalii noștri aflați într-un număr atât de mare în Italia, cât și reprezentanții altor state.

Fiind mereu aproape de problemele migranților, protagonista ne-a împărtășit că cele mai frecvente probleme cu care se adresează compatrioții noștri stabiliți în peninsulă țin de legalizarea actelor și contractelor de muncă, precum și calcularea salariilor: „Încă o bună parte din migranții moldoveni se află la acest moment ilegal pe teritoriul Italiei si acest fapt nu le permite să se încadreze la locuri de muncă în baza unui contract legal”.

Aflând-se în mijlocul problemelor cu care se confruntă migranții, ascultând-le experiențele de viață, văzându-le ochii înlăcrimați de dorul de copii, rude, părinți pe care i-au lăsat acasă și au plecat în căutarea unei surse de venit, a ținut să sublinieze că mulți și-ar dori să revină acasă dacă ar avea un salariu decent.
 
„O bună parte au început să se întoarcă acasă din cauza lipsei unui loc de muncă peste hotare. Desigur că ideile, proiectele celor întorși vor crea o schimbare vizibilă în societatea noastră, ar fi una radicală. Moldova are nevoie de toți cei plecați în lume, deoarece fiecare din noi avem diferite capacități, specialități și cunoștințe care ar modifica în scurt timp produsul intern brut al țării. Prin intermediul programului de atragere a remitenţelor,  politicilor interne, legilor privind susținerea familiilor, majorarea salariilor, va crește economia țării și numărul populației”, a spus tânăra.

Un alt subiect care prezintă un interes sporit în rândul migranților moldoveni din Italia ține de pensii. „Informații la această temă am prezentat și în ediția a treia Ghidului Moldovenilor în Italia, lansat de Asociația „Assomoldave”, a explicat Galia Sava.

„Multe din femeile noastre lucrează în Italia în calitate de îngrijitoare, iar unele din ele muncesc în condiții inacceptabile sau întâmpină probleme atunci când trebuie să ridice salariul. Multe din ele nu își cunosc obligațiile și drepturile. Eu sunt mereu disponibilă pentru a le ajuta și a le oferi informațiile necesare. Merg deseori să mă întâlnesc cu doamnele noastre și le explic drepturile și obligațiile lor”, spune ea.

Protagonista este activă în multiple acțiuni de voluntariat. De asemenea, Galia Sava vine în ajutorul tinerilor care intenționează să depună actele pentru instituțiile superioare din peninsulă, precum și pentru cei care doresc să-și echivaleze diplomele moldovenești.
 
 
 
Sursa text și foto: trm.md


facebook