Oct 3, 2011

În grădinițele din UTA Gagauz-Yeri copiii vor fi filmați!


 

 

Fiecare copil din grădinițele găgăuze va fi filmat, astfel încât instituțiile preșcolare vor forma o bază de materiale video pentru fiecare copil.”Am dotat toate instituțiile preșcolare cu tehnica  necesară, pentru filmarea copiilor”, a declarat bașcanul Mihail Formuzal luni, 3 octombrie, la ședința Comitetului Executiv local.

 

 

Formuzal a spus că materialele video vor fi stocate pe un disc special, pe care copiii îl vor primi când vor merge la școală.

Potrivit bașcanului, ”acest know-how va întări legătura între educatori și copii”.

 

 

De asemenea, bașcanul găgăuz a dat indicații ca educatorii de la grădinițe să însușească abilități de utilitare a Skype-ului , pentru a ajuta copii, ai căror părinți sunt plecați peste hotare, să comunice cu aceștia. Potrivit giuvernatorului găgăuz, ”toate aceste acțiuni vor avea un impact benefic asupra educației copiilor găgăuzi”.

 

 

ARENA precizează că în UTA Gagauz-Yeri funcționează  59 de grădinițe, unde sunt angajați 675 de educatori și personal tehnic.

 

 

Sursa: arena.md

 



facebook