În premieră, Centrul CONTACT lansează pașaportul proiectelor europene implementate în localitățile din RM, care va fi distribuit în 10 localități: Briceni, Hâncești, Călărași, Dondușeni, Edineț, Telenești, Ialoveni, Râșcani, Ocnița, Strășeni.
Raionul Slobozia din stânga Nistrului și-a soluționat una dintre cele mai stringente probleme. Cu ajutorul Uniunii Europene, aici au fost modernizate serviciile de gestionare a deșeurilor. Gunoiștile neautorizate sunt lichidate, iar locuitorii au obținut acces la servicii publice moderne, prestate la timp.
În premieră, Centrul CONTACT va organiza prima expoziție tematică la 25 septembrie curent, din șirul celor 10 expoziții itinerante la care vor fi expuse informații și imagini despre proiectele implementate în RM și în localitățile beneficiare, cu susținerea Uniunii Europene.
A fost demarată runda a doua a campaniei de informare și sensibilizare a publicului din regiunile Nord și Centru despre impactul și beneficiile integrării europene a Republicii Moldova.
Centrul de investigații RISE Moldova organizează săptămâna curentă, în zilele de miercuri, joi și vineri acțiuni de protest în fața ambasadei Azerbaidjanului din Chișinău, în legătură cu condamnarea, la Baku, a jurnalistei Khadija Ismayilova. Organizatorii manifestaţiei cer guvernului azer să o elibereze imediat pe Khadija și să o lase să-și facă munca de jurnalistă de investigație.
Elevii din Transnistria vor învăța în acest an din cărți dăruite de Moscova, informează rtr.md citat de timpul.md.
PriceWaterhouseCoopers (PWC) România va efectua o analiză complexă a costurilor și beneficilor educației preșcolare din Republica Moldova. Cercetarea va fi realizată în cadrul unui proiect susținut de UNICEF Moldova, cu scopul de a asigura accesul universal al tuturor copiilor, inclusiv cei cu necesități speciale, la educație timpurie.
Fosta ministră a Educației, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia primei zile din noul an școlar. Ea a scris că școala trebuie să fie locul în care lumea merge cu plăcere și depinde de toți dacă acest lucru se va întâmpla sau nu.
Casa părintească a lui Grigore Vieru, din satul Pererâta, raionul Briceni, a fost restaurată şi transformată în casă-muzeu. Cu ocazia inaugurării acesteia, la 31 august, artişti şi elevi din localitate au pregătit un program artistic cu recitaluri de poezie şi muzică pe versuri de Grigore Vieru. În curtea casei a fost dezvelit bustul poetului, iar un sobor de preoţi a oficiat un serviciu divin, transmite IPN.

