Concurs de selectare a proiectului pentru Fondul Comun
2010-07-02
2010-07-02
În luna iunie 2010, Parteneriat European pentru Democraţie (EPD), Fundaţia Est-Europeană (FEE) şi Asociaţia Promo-LEX
şi-au unit eforturile pentru a organiza primul Târg de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova. Scopul principal al Târgului de Parteneriat a fost de a aduce mai multe instituţii şi finanţatori din Europa în Republica Moldova pentru a lucra cu organizaţiile partenere locale şi astfel de a consolida nivelul de democraţie în ţară, de a susţine direcţia pro-europeană, de a împărtăşi experienţa semnificativă acumulată de alte ţări în procesul de tranziţie spre democraţie şi de a dezvolta noi parteneriate.
În acest context, Parteneriat European pentru Democraţie şi Fundaţia Est-Europeană lansează Fondul Comun destinat finanţării proiectelor de Parteneriat UE-Moldova (în continuare Fondul Comun).
Reflectând scopul general, proiectele finanţate de Fondul Comun trebuie să corespundă cu următoarele criterii:
1. Proiectele trebuie să fie bazate pe ideea de Parteneriat UE-Moldova. Acestea urmează a fi axate pe schimbul de cunoştinţe şi experienţă între organizaţiile din UE şi din Moldova, şi să stimuleze colaborarea între aceste organizaţii. În acest context, sunt binevenite proiectele care servesc ca mecanism de creare a relaţiilor de cooperare pe termen lung. Sunt încurajate activităţile care sunt parte componentă a unor proiecte comprehensive de parteneriat.
2. Vor fi favorizate proiectele care prezintă originalitate, metode noi de cooperare, tipuri noi de activităţi şi proiecte bazate pe colaborare.
3. Proiectele trebuie să facă parte din următoarele 3 domenii reprezentate în cadrul Atelierelor de la Târgul de Parteneriat:
- Drepturile Omului, Mass-media şi libertăţile fundamentale;
- Activităţi Sociale, Tineret şi mediul înconjurător;
- Integrare Europeană.
4. Proiectele axate pe schimbul de know-how din Europa Centrală sunt încurajate şi recomandate.
Durata proiectelor: maximum 6 luni (preferabil să fie implementate din septembrie 2010).
Valoarea proiectelor: de la 3.000 până la 10.000 USD.
Cine este eligibil: ONG-uri care activează în unul din următoarele domenii: drepturile omului, mass-media, social, tineret, mediul înconjurător, Integrare Europeană.
Propunerea de Proiect va include următoarele documente:
1. Conceptul de Proiect (Anexa A), care nu va depăşi 7 pagini, în limbile Engleză, Română sau Rusă;
2. Buget (Anexa B);
3. Copia Certificatului de Înregistrare a Solicitantului;
4. Copia Certificatelor de Înregistrare a Partenerilor implicaţi în proiect;
5. Acord de Parteneriat cu specificarea contribuţiei şi rolului fiecărui partener;
6. CV-ul Managerului de Proiect.
Termenul limită: 15 August 2010, 17.00
Depunerea Proiectului:
Vă rugăm să depuneţi Propunerea de Proiect la Coordonatorul EPD al Târgului de Parteneriat Ludmila Malai prin email partnershipfair@ epd.eu sau la următoarea adresă: str. 31 August 1989, nr. 98, etaj 3, Fundaţia Est-Europeană, telefon de contact (+373 22) 235-343 (extensia 120). Dosarele incomplete sau primite după data limită nu vor fi considerate.
Parteneriat European pentru Democraţie (EPD) este o organizaţie europeană independentă care sprijină dezvoltarea democraţiei în afara Uniunii Europene. Organizaţia reprezintă o reprezintă o platformă pentru instituţiile europene civile şi politice care activează în domeniul de asistenţa a democraţiei. Misiunea EPD este de a pleda pentru o prezenţă mai puternică a susţinerii democraţiei pe agenda UE, pentru a face schimb de experienţă cu privire la asistenţa democraţiei între diferiţi constituenţi şi pentru a oferi granturi mici organizaţiilor partenere în acest domeniu (www.epd.eu) .
Fundaţia Est-Europeană (FEE) este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Scopul Fundaţiei Est-Europene este de a sprijini consolidarea democraţiei şi de a contribui la dezvoltarea durabilă a societăţii moldoveneşti prin intermediul programelor educaţionale, asistenţei tehnice şi programelor de granturi care promovează dezvoltarea societăţii civile, consolidează buna guvernare şi mass-media şi contribuie la prosperitatea economică (www.eef.md) .